Cascadele din rezervatia naturala braziliano-argentiniana Iguazu

Raul Iguazu izvoraste de la o altitudine de 1300 m, din lantul montan brazilian Serra do Mar, nu departe de coastele Atlanticului. 

Imediat ce izvoraste, drumul sau este blocat de insusi lantul montan care i-a dat nastere. Asadar, raul Iguazu ocoleste mai bine de 500 km inainte de varsarea in fluviul Paraná, in apropiere de Foz do Iguaçu (Brazilia), Ciudad del Este (Paraguay) si Puerto Iguazu (Argentina).

Inainte de confluenta cu Paraná, raul plonjeaza mai bine de 70 m peste marginile platoului de lava. Acesta este unul dintre cele mai impresionante spectacole  oferite de o cascada.

Paltoul de lava s-a format acum 135 de milioane de ani, lava iesind la suprafata prin fisuri si falii si ce este mai importam este faptul ca aici nu a existat  niciodata un vulcan.

Cascada se vede in  toata splendoarea ei de pe tarmul brazilian. in anotimpul ploios, circa 6500 m cubi de apa se revarsa dand nastere unei perdele de apa care include peste 270 de cascade individuale. Din aceasta caldare in clocot se ridica nori imensi, albiciosi ce formeza numeroase curcubee, intr-un spectacol natural unic.

In sezonul uscat volumul de apa este de numai 300 m cubi iar numarul de cascade scade la 150.

Acum 20000 de ani, cascada era situata la confluenta dintre Iguazu si Paraná. De atunci, ea a sculptat in lava moale un canal cu o lungime de 28 km si o adancime de 80 m. cascadele de la Iguazu se afla in mijlocul parcului national care se intinde pe aproape 1000 km patrati in Brazilia si Argentina.

Regiunea este parte a patrimoniului universal, conservand o portiune aproape intacta a junglei Paranaensic, o padure preistorica din care au mai ramas doar 5-10% din suprafata initiala, in Brazilia si Paraguay.

Parcul este format dintr-o padure subtropicala  cu arbori cu coronament de 30 m deasupra solului, pana la arbusti si tufisuri sau vegetatie care se intinde chiar pe solul padurii. Unul din cei mai frumosi copaci este arborele jacaranda la ca carui umbra cresc palmieri pitici. Aici se mai gasesc  liane, ferigi arboricole, plante cataratoare, orhidee, bromelide.

Fauna este la fel de diversificata astfel ca s-au inregistrat 68 mamifere, 422 pasari, 38 reptile si 18 amfibieni. Viata pasarilor este pitoreasca si colorata aici traind circa 40% din avifauna Argentinei: papagali cu colorit stralucitor, tucani cu ciocuri enorme, ciocanitori cu casca si pasari colibri, marele lastun de crepuscul care plonjeaza gratios deasupra cascadelor, cu o precizie uimitoare, isi face cuibul printre stanci fara sa ii pese de torentii dintre stanci.

Articole recente:

Articole similare:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *